web analytics
Mar 082010
 

Romanian Vip – 2010

Interviu realizat de George Roca

George ROCA: Stimate domnule Romeo Niram,  am aflat cu  bucurie din diferite surse mass-media despre realizarile dvs. in domeniul artelor plastice si succesul care il aveti in urma expozitiilor. Stiu ca sunteti un pictor consacrat. De cand ati inceput sa pictati?

Romeo Niram: Domnule George Roca, dati-mi voie, inainte sa va raspund la prima intrebare, sa salut si sa felicit revista Romanian Vip pentru noul redactor sef. Nu am intalnit pe cineva in diaspora mai activ, mai catalizator ca dvs. Este de ajuns sa va mutati biroul virtual dintr-un continent in altul ca sa redirectionati izvoare de cerneala, sunteti prietenul prin esenta al tuturor artistilor, poetilor, scriitorilor romani raspanditi pe toate meridianele lumii. Ati fost alaturi de mine de la primii pasi si sunt sigur ca am sa va simt rasuflarea peste umar si mai departe… O data cu prezenta dvs. la Madrid, cu ocazia prezentarii cartii Evadare din Spatiul Virtual, ati creat un val de simpatie printre intelectualii si artistii spanioli si romani care v-au intalnit. Aud des, in cadrul evenimentelor organizate in Espacio Niram, mentionat numele Roca de filosoful Hector Martinez Sanz,  artistul Bogdan Ater, jurnalistul Fabianni Belemuski, pictorul Constantin Popa, jurnalista Constantinescu, actorul Nastase, promotorul cultural Barsan, jurnalistul Tales Jaloretto, poetul Cervesy, etc. Pentru noi, numele George Roca a intrat in galeria de aur a celor care au vizitat Madridul cultural alaturi de Cristian Mungiu, Laurentiu Damian, Mihaela Craciun, Dan Caragea, Juan Trigos, Matei Visniec, Ioan Es. Pop, Doina Levintza, etc.

Am inceput sa fiu interesat de desen la 13 ani, cand am inceput sa reproduc, in vacanta de vara, ilustratiile din cateva carti de Gustave Doré din biblioteca familiei, iar la 14 ani am inceput sa studiez pictura, sa fiu interesat de biografiile pictorilor, sa inteleg rolul muzeelor. Ceea ce ma fascina cel mai mult era faptul ca opere de sute de ani erau pastrate in cele mai nobile conditii. Imi placeau cartile si imi plictiseam parintii si prietenii repetandu-le ca voi ajunge scriitor, insa realizam in fata tablourilor ca eu nu aveam acces la manuscrise, ca de altfel nici publicul larg. Din libraria de langa casa in care locuiam, nu cumparam decat mesajul scriitorului, insa, la trei strazi mai departe, era Muzeul National de Arta unde erau expuse “manuscrisele” pictorilor. In intelegerea mea de atunci, nu cartile, ci tablourile erau pastrate asa cum au fost “scrise” de autori. Arta plastica era o forma de nemurire.

George ROCA: Referitor la maestrul Corneliu Baba, cum ati ajuns sa il cunoasteti? Cum v-a indreptat pasii spre aceasta arta pe care o posedati cu maiestrie?

Romeo Niram: In atelierul maestrului Corneliu Baba, am intrat prima data cand aveam 14 ani. Erau mai multi tineri care erau prezentati maestrului de diferiti profesori de desen sau chiar de pictori. Atunci cand profesoara de desen m-a dus sa vizitez atelierul acestui pictor-maestru si sa inteleg ce inseamna pictura si munca unui artist, eu stiam doar ca pot desena si reproduce desene dupa gravurile lui Doré. Observatiile facute in atelierul maestrului si gandul la acele tablouri asezate somptuos in Muzeul de Arta au fost decisive in alegerea profesiei. Spre binele cititorilor, nu am urmat calea literelor ci am ales pictura. Astazi am, in casa familei din Tel Aviv, peste 20 de tablouri-reproduceri dupa operele maestrului Baba, pictate de mine in anii de liceu. Din pacate, maestrul Cornelui Baba impartaseste aceeasi soarta nefericita a maestrilor odihniti in pamantul romanesc ca Grigorescu, Aman, Luchian, Pallady, etc., giganti ai artei, necunoscuti in orizontul artistic occidental. Poate si acest aspect l-a facut pe Brancusi sa mearga pe jos pana la Paris. O soarta trista, similara cu cea care acopera nume ca Eminescu, Rebreanu, Preda, Blaga, Caragiale. etc. meritate repere mondiale, dar, deocamdata, repere doar pentru…romani; altfel ei fiind inexistenti in enciclopedii, doar rareori „scapati” cu litera mica. Poate asta l-a facut si pe Cioran sa se urce in tren spre Paris…

George ROCA: Ati avut expozitii in tara? Ce tematica si stil ati abordat?

Romeo Niram: Expozitiile si chiar pictura din perioada anilor petrecuti in Romania erau pur experimentale si nu le-am considerat nici atunci ca o prezentare onorabila in fata publicului, pentru simplul fapt ca nu ma consideram pregatit. Am expus in proiecte colective, organizate de diverse persoane, cerand mereu ultimul loc. In multele colective organizate prin scoli nici nu ma prezentam, pentru ca nu se organizau vernisaje, erau considerate „puncte” pentru CV. Stiam de timpuriu ca trebuie sa ies afara din Romania si sa „bat la pensula” capitala cu capitala daca vreau ca pictura sa fie mai mult decat un hobby si, mai ales, imi doream sa folosesc pictura ca o promovare a intregii culturi romanesti de care ma indragostisem in adolescenta. In viziunea mea de atunci, nu concepeam sa fiu un pictor-profesor sau angajat intr-un camp strain artei. In Romania, as fi fost lipsit de provocare o data ce as fi ajuns sa expun in galeriile existente atunci. Aveam nevoie de un teren mult mai ostil unde sa ma prezint ca un pictor care „scrie” tablouri despre arta, despre cultura universala, despre fizica. Europa occidentala este un teritoriu destul de ostil daca luam in considerare ce cunoaste occidentul despre „scoala” din Romania si dupa numarul artistilor romani care s-au impus in ultimii 200 de ani: Brancusi, care a deschis o enorma poarta, Brauner, Flexor, (Perjovschi, Nicapetre, mai nou) si icoane anonime. Cam atat se stie, din nefericire, despre „valul artistic” plecat din Romania, in tarile pe unde am trecut eu.

George ROCA: Faceti numai pictura sau sunteti preocupat si de alte ramuri ale artelor plastice? Ati facut sau faceti si pictura murala… moderna sau cu caracter religios?

Romeo Niram: In acelasi spirit cu Nicolae Manolescu care spunea candva ca profesia lui este cultura, profesia mea este pictura. Am colaborat in diverse proiecte de decoratie de interior in diferite tari din Europa sau decoratie de exterior, ori manufactura de mobila de lux, la propunerea artistul Bogdan Ater la Madrid, dar am facut toate acestea ca pictor. In cadrul a ceea ce putem numi decoratie de exterior, includ pe langa statui (pe care tot timpul le si pictam dupa ce le montam) si pictura murala executata pentru un teatru din Lisabona si pentru mai multe resedinte din Germania si Portugalia. Nu am abordat niciodata pictura de caracter strict religios, iconografica. In Romania, am avut tentative de pictura murala de caracter religios, insa nedemne de consemnat.

Ceea ce se indeparteaza substantial de pictura este proiectul la care lucrez acum cu Bogdan Ater, un monument in bronz, pentru o amplasare intr-un loc public din Madrid, in omagiul lui Brancusi, la comanda Primariei din Madrid (mai degraba impus Primariei). De ceva ani, muncesc la o serie unde imbin pictura cu sculptura, dar, din cauza proiectelor din Madrid nu voi reusi sa o termin nici anul acesta.

George ROCA: Referindu-ma la sexualitate, am observat un paralelism intre stilul folosit in unele lucrari ale  „vechilor maestri” si transpunerea tematicii dumneavoastra intr-o executie moderna! Aici putem descifra o ilustrare a studiilor despre sexualitate ale lui Sigmund Freud, ale carui idei au avut un impact enorm in arta secolului douazeci!

In acest sens as putea compara lucrarile dumneavoastra din ciclul „Humanografie” cu lucrari  celebre cu tematica similara, precum „Autoportret cu model” a „dadaistului” Cristian Schad, sau „Baiatul rau” (Bad Boy) a lui Eric Fischl. In complexitatea compozitionala a lucrarii lui Schad intalnim acelasi simbolism erotic similar ca si in unele lucrari ale dvs. din tematica “Humanografie”, in care se evoca secretele carnale ale femeii, voyierismul si o asa-zisa integrarea in curentul neo-figurativ. De asemenea, lucrari din acelasi ciclu pot fi complementare celor create de Aristide Maillol (Reclining Nude), Robert Mapplethorpe, Jean Auguste Dominique sau chiar Man Ray (Violin of Ingres). De ce ati abordat acest stil! Sunteti un avangardist?

Romeo Niram: Nu pictez niciodata despre sexualitate si cred ca pana astazi am reusit sa abordez doar acel aspect erotic pe care ni-l putem imagina din scrierile lui Eliade, sau ale lui Stendhal, ori vedea in operele lui Gustave Doré sau Velázquez, Jean Auguste Dominique Ingres ori J. William Waterhouse, unde eroticul construieste romanticul.
Sexualitatea in pictura, ca punct de pornire, e prea brutala si nu lasa loc nici de romantic si nici de prea multe mesaje sau interpretari. Eroticul e subtil, se poate sugera, intra intre tuse, asa cum vocalele din limba scrisa ebraica sunt insinuate intre consoane fara a fi trecute.
Artistii influentati de Freud, in special dadaistii si suprarealistii, au apelat in pictura lor la sexualitate, ceea ce rezulta, pentru gustul meu, prea brutal, precum o limba germanica. Am dorit sa pictez in “ebraica” nu in “germana”, de aici a aparut seria Humanografia, care este un cuvant inventat, insemnand scriere umana in sensul de scriere „cu”, „despre” si „prin” femeie, sub o umbrela erotico-romantica, intr-o viziune de cotidian contemporan. Daca „grafie” inseamna totalitatea trasaturilor care caracterizeaza linia unui desenator sau felul specific de a scrie al cuiva, “Humanografie” inseamna totalitatea gesturilor care caracterizeaza o femeie, surprinse de ochiul nostru si, totodata, propria mea forma de a dezvalui plastic eroticul-romantic al expresiei unui corp feminin surprins in cotidian.
In ceea ce priveste avangarda, nu sunt un avangardist; ajunge sa vad cu uimire ce fac colegii mei din mai multe tari in goana dupa avangardism (instalatii din prajituri, inovatii comice, proiecte teribiliste) ca sa nu doresc sa fiu considerat avangardist.

George ROCA: Dumneavoastra pictati cu mult talent, fapt pentru care v-as putea alinia alaturi de nume cunoscute in arta plastica, nume ale caror lucrari fac cinste multor muzee de prestigiu din lumea larga precum: futuristii Giacomo Balla, Carlo Carra, Gino Severini si altii. Va contopiti cu acest grup? Ma refer in special la lucrarile dvs. din grupajul „Simbioze” sau chiar unele elemente din „Eseuri”.

Romeo Niram: Pertinenta intrebarea Dvs.! In perioada in care studiam mai multi pictori, printre care chiar acestia trei, am inceput o serie neterminata numita „Simbioze”. Leitmotiv-ul meu era o asociere intre planta si femeie, subliniind aspectul sanatos al narcisismului la femeie fata de cel hidos la barbat. Departe de preocuparile celor trei mentionati in intrebare, dar, ca forma de exprimare, am studiat mai atent in principal propunerile lui Giacomo Balla, care ma fascinau in acea perioada, gasind ca este exact limbajul de care am nevoie ca sa prefigurez narcisismul feminin in seria „Simbioze”.  In acea perioada, eu ma contopeam cu grupul, nu stiu daca si grupul se contopea cu mine! Eu sunt la un inceput de drum, care nu se stie unde va duce sau daca va duce undeva, in schimb acesti trei mari pictori au construit drumuri in harta artei universale.

George ROCA: Am intalnit in unele lucrari ale dvs. elemente care ar putea fi integrate in curentul suprarealist (vezi Georgio de Chirico, Salvador Dali, Paul Delvaux!). Ce ne puteti spune despre acestea?

Romeo Niram: In curentul Suprarealist au „intrat” si artisti de o mare virtuozitate tehnica, iar eu am fost atras de executie, de tehnica, Dali fiind un maestru tehnic exceptional. Am o admiratie pentru efortul lor tehnic, pentru capacitatea lor ilustrativa, pentru maniera academica folosita, insa curentul in sine nu ma convinge. Sunt tablouri care ma atrag, din dorinta de a le  descifra din punct de vedere tehnic, la anumiti suprarealisti, insa fara interes pentru mesaj.

George ROCA: Cum ati denumi stilul NIRAM, stilul dvs. propriu?

Romeo Niram: Daca noua ni se pare Brancusi abstract, el ne spune ca opera lui e realista. Abstractul a trecut, realismul revine mereu in arta, deci ne-a raspuns intelept Brancusi… Eu scriu eseuri in ulei. Tablourile mele sunt carti despre Eliade, despre Brancusi, Einstein, despre fizica, narcisism, sau despre femei – intuite precum vocalele limbii ebraice. Sunt un scriitor, un eseist, un biograf, stilul in sine se adapteaza in functie de roman, eseu sau monografie…

George ROCA: Spuneti-mi va rog ce v-a determinat „sa cuceriti” lumea? Stiu  ca ati pictat o perioada in Turcia, apoi v-ati stabilit in Portugalia si in ultima vreme incantati ochiul publicului spaniol!

Romeo Niram: O data cu implinirea varstei de 30 de ani, am inceput sa ma prezint publicului cu publicatia de cultura „Diaspora” la Lisabona si cu expozitia de pictura „Simbioze”. Nu trebuie sa astepti sa te ajute cineva daca doresti sa te exprimi, nu e nimeni dator sa te ajute, sa iti plimbe lucrarile sau sa iti tipareasca manuscrisele. Nu trebuie aruncata responsabilitatea pe statul roman pentru faptul ca Rebreanu sau Grigorescu nu exista pentru occident.  Au dovedit-o Eliade si Brancusi. Spania e doar un alt popas in drumul meu decis cu ani in urma. Imaginea profesorilor de la Academie, care nu mai pictau si nu erau ancorati in nici o manifestare artistica, prinsi si blazati in cotidian, a insemnat pentru mine un bilet la clasa a III-a, in jurul lumii. Clasa a III-a pentru ca, in fiecare capitala, o iau de la inceput fara resurse, cu gandul la o noua publicatie si o noua expozitie de pictura.

George ROCA: Aveti influente (scoli, curente) din tarile pe unde v-ati plimbat pasii? Ati invatat ceva nou? Ma refer la tehnici? V-ati integrat intr-o grupare artistica cu care colaborati?

Romeo Niram: Am inceput sa ma prezint publicului la 30 de ani, dar tot nepregatit. Acum expun si imi continui pregatirea, in paralel. Arta pentru mine e ca fizica, nu poti spune: gata am inteles misterele universului, ma duc la o publicatie provinciala sa ii completez pe Einstein si pe Stephen Hawking in Teoria unificarii campurilor. Cercetez continuu cum sa-mi imbunatatesc tehnica. De ani buni, am preluat tehnica olandeza de a introduce plumb in vopsea, pentru a mari rezistenta in timp a stratului de vopsea. E o tehnica ignorata din pacate in Romania si Portugalia. Perfectionata de Rubens, iti ofera posibilitatea de a nu mai astepta uscarea straturilor si se poate continua pictura pe ud, straturi pestre straturi, ele uscandu-se toate intr-o forma compacta. Pictura capata un aspect misterios, prin nuantele obtinute din suprapuneri si, totodata, o rezistenta de secole a produsului final. In anii de studiu din Romania, eram ingrozit de starea de degradare a operelor lui Tonitza, care si-a vazut multe opere degradandu-se cand era inca in viata si a carui tehnica se preda la Academia din Bucuresti…In Germania, am adoptat tehnica picturii cu plumb folosita de Rubens, din dorinta ca lucrarile mele, daca vor merita sau vor avea norocul sa fie pastrate, sa intre cat mai tarziu pe mana restauratorilor si, chiar si atunci, in conditii relativ onorabile de restaurat.

In ceea ce priveste gruparile artistice, in termenul lor clasic, colaborarea mea se reduce la expozitiile colective impreuna cu artistii diverselor galerii. Interesul meu paralel si totodata timpul acordat manifestarilor culturale din universul literei tiparite sau al teatrului, ma obliga sa fiu relativ un pictor solitar, in primul rand pentru ca nu am gasit pana astazi o grupare artistica cu dublu interes si pentru ceea ce intra in campul mai larg al culturii.

George ROCA: Ce puteti sa ne spuneti de „Grupul Niram”? Ma refer la cei care va admira si care considera ca este un privilegiu sa stea in jurul dvs. Pe multi i-am intalnit si „cunoscut” prin scrierile lor despre maestria dumneavoastra… prin articole care le-am publicat deja in reviste precum AGERO din Germania si Romanian VIP din Dallas. Cine sunt acesti oameni? Ma refer la Lora Haranaciu, Prof. Dr. Dan Caragea, Prof. Dr. Simion Doru Cristea, Eva Defeses, Bianca Andreea Marin, Catalin Ghita, Rares Barbulescu si altii?

Romeo Niram: Nu exista „Grupul Niram”. Aceasta expresie va apartine Dvs. Iar daca exista, atunci, in egala masura, exista si „Grupul Haranaciu”, „Grupul Caragea”, „Grupul Cristea”, „Grupul Defeses”, „Grupul Marin”, „Grupul Ghita”, „Grupul Barbulescu” si alte grupuri din care am onoarea sa fac parte si eu. Intrebarea Dvs. ma trimite cu gandul la textul de pe placa de mormant a lui Andrew Carnegie, supranumit regele otelului, care, printre altele, a fundat primele 2000 de biblioteci publice si a tinut sa fie lasat mesajul unde explica cum a ajuns sa realizeze tot ceea ce a facut: „Aici odihneste cel care a avut norocul sa fie inconjurat de oameni mai inteligenti decat el”. Aceste personalitati mentionate in intrebare sunt oameni care m-au ajutat, la fel ca si Dvs., fara sa merit si fara sa am ce le oferi in schimb decat eterna mea recunostinta…

George ROCA: Ce preocupari aveti in afara de pictura? Stiu ca ati infiintat reviste, sunteti un bun animator si promotor cultural, un om admirat si respectat de diferite grupari literare si artistice.

Romeo Niram: Preocuparile mele sunt aceleasi din anii de liceu, doar ca astazi maturitatea imi ofera ceva mai multe posibilitati: pictura, cultura si fizica. Si, de cate ori se iveste ocazia, mai fac un pas intr-una dintre ele, mai avansez. Lumea in care ne miscam astazi e destul de complexa si e nevoie de un angrenaj destul de sofisticat pentru a promova orice proiect. Ultimul proiect pus in aplicare este editura Niram Art, care a scos de curand volumul Pentagon al lui Hector Martinez Sanz, distribuit in Spania si in America de Sud vorbitoare de limba spaniola. Prima carte a editurii, vizata de colectivul editorial din care am bucuria sa fac si eu parte, este ca o carte de vizita a planului editorial ce va urma sa vada lumina tiparului. Volumul ”Pentagon” este un Pentateuc despre Brancusi, Eliade, Ionesco, Tzara si Cioran. De curand, am infiintat revista „Madrid en Marco” impreuna cu Hector Martinez Sanz (care este si director al acestei publicatii) si un colectiv de spanioli ales de el, scoasa cu sprijinul Agentiei Defeses Fine Arts. Incerc de ceva vreme un program ordonat, in care sa pictez 3 zile pe saptamana si, cand ma retrag acasa, sa studiez in continuare pasiunea mea cea mai veche, fizica.

George ROCA: Am studiat cu satisfactie cateva numere ale revistei dumneavoastra „NIRAM ART” si am ramas incantat de valoarea acesteia. As dori sa gasesc si in Romania o revista de arta care sa o egaleze. Cine o sponsorizeaza? Din ce fonduri o scoateti, mai ales ca poate fi citita nu numai virtual ci si fizic, pe hartie. Ce tiraj are o editie? Cine sunt colaboratorii dvs.? Cine face traducerile in cele 4 limbi in care apare concomitent publicatia?

Romeo Niram: Revista Niram Art a fost fundata in anul 2005, la Madrid, cand eu inca locuiam la Lisabona. Initial, am vrut sa o scot ca supliment de arta pentru publicatia de cultura bilingva romano-portugheza „Diaspora” (au aparut doar cateva suplimente), dar,  o data ce am avansat in proiect, am inteles ca la Lisabona imi este imposibil sa o sustin la un nivel de patru limbi, asa ca am plecat la Madrid, sa o pun pe picioare. In Spania, am gasit un colectiv competent, care urma sa fie condus de un director, de un redactor sef, cum era normal, si nu de mine. Dupa mai multe incercari, revista si-a gasit, in sfarsit, in figura directorului Fabianni Belemuski, cel mai indicat promotor. Am tinut revista cu un tiraj de 11.000 de exemplare pana la sfarsitul anul 2008, cand a fost cumparata de artistul plastic spaniol Ruben Dario. Astazi, revista nu imi mai apartine si este scoasa din finantarea lui Ruben Dario si cu sprijinul mediatic al Agentiei Defeses Fine Arts, care a avut, de la inceput, un aport major in aparitia ei. Referitor la partea financiara, revista ajunsese, din ianuarie 2008, sa se sustina singura din vanzari, dar pana la acea data am sustinut-o, evident, eu. Toate proiectele mele culturale sunt sustinute din pictura. Pictura este moneda mea forte de schimb, de aceea trebuie sa pictez disciplinat, trei zile pe saptamana.

George ROCA: Care este reactia iubitorilor de arta din Romania, Portugalia si Spania la ceea ce produceti? Sunt cautate lucrarile dvs?

Romeo Niram: Domnule George Roca, lunga si bogata Dvs. experienta ca jurnalist (printre multe altele legate de lumea scrisului) a dus acest interviu in  „punctul i” al radiografiei pietei de arta. Nimic din ceea ce am facut pana acum nu ar fi fost posibil fara sa am acces la cumparatorul de arta, fie el colectionar, fie institutie care achizitioneaza arta sau acel segment al publicul care isi asuma riscul, din diferite motive, de a investi in opere de arta. Nu reusesc sa adun, de la colegii mei din Romania, date suficiente, clare, despre, cum si in ce masura functioneaza piata de arta la Bucuresti. In Portugalia si Spania, insa, principiile dupa care functioneaza piata sunt destul de clare. O data ce esti reprezentat de o galerie sau o institutie cu prestigiu in lumea artei, ai acces la cumparator prin achizitii ale operelor deja terminate si prezentate sau prin comenzi.

In Portugalia, o data cu acceptarea mea in Movimento Arte Contemporanea (Miscarea de Arta Contemporana), cea mai puternica galerie din tarile fostului imperiu portughez, am inceput sa vand lucrarile mele la colectionari, la banci; au fost teatre care cu cumparat lucrari, hoteluri (printre care lantul de hoteluri Tivoli), companii de asigurare si publicul larg amator de arta.

In Spania, o data cu intrarea in Garda Reales Tercios, situatia a inceput sa semene cu cea din Portugalia, cu diferenta ca exista un interes mai accentuat pentru pictura la comanda. Garda „Reales Tercios de Spania” se bucura de un prestigiu la cel mai inalt nivel in Spania si asta a insemnat usi deschise pentru tablourile mele. Banii obtinuti din vanzarea tablourilor sustin financiar proiectele culturale organizate de „Espacio Niram”, de „Galeriile Ater”, de Revista „Madrid en Marco” si proiectele din cadrul „Ater Mundus” (mobilier de arta).

Operele unui artist sunt cautate in masura in care este bine reprezentat de o institutie din campul artei iar un artist are nevoie de independenta financiara daca doreste sa se dedice exclusiv artei. Acesta pare a fi inca un bun motiv de plecare al oricarui artist format in Romania, decis sa bata la usile obisnuite sa cumpere arta. Comoditatea e un lux care trebuie sacrificat, daca vrei sa te ajuti pe tine insuti ca artist si pe „scoala” care te-a format. Brancusi a cucerit Parisul ajutandu-se pe el insusi si pe „scoala” care l-a format, deschizand un drum ca o invitatie pentru oricine aspira la parte din realizarile sale.

George ROCA: Unde ati avut expozitii mai importante?

Romeo Niram: Analizand astazi expozitiile din trecut, ierarhia lor imi arata o alta ordine, diferita de cea pe care o credeam la momentul respectiv. Cea mai importanta expozitie, nu imi pare astazi a fi una dintr-o prestigioasa institutie, ci o obisnuita expozitie la Primaria orasului Lisabona, unde am expus un singur tablou, iar in fata lui l-am vazut pe criticul Dan Caragea, examinandu-l.

O alta expozitie, a carei importanta as dori sa o subliniez, a avut loc in vara anului 2007, la Miscarea de Arta Contemporana din Lisabona, cand, pe usa galeriei a intrat armeanul Onik Sahakian, asistentul lui Salvador Dali timp de 19 ani, unul dintre cei mai mari balerini ai lumi, pictor, cea mai apropiata persoana de Dali, aflata in viata. Venea de la New York, in vacanta in Portugalia, si aflase ca cineva pictase in acelasi an ca si el pe Einstein.

Sau expozitia din Madrid, fara a avea mare importanta galeria, dar unde a aparut, privind tablourile, locotenentul-colonel al Garzii Reales Tercios, Miguel Angel Galan Segovia, si de unde a inceput colaborarea mea cu aceasta institutie.

Prin urmare, factorul uman este cel care, in final, stabileste importanta unei expozitii, aspect pe care nu il banuiam inainte.

George ROCA: Am aflat ca ati fost recompensat cu diferite premii… Puteti sa ne enumarati cateva din acestea?

Romeo Niram: Acest interviu acordat lui George Roca este unul dintre premiile pe care le voi enumera de acum inainte, printre cele primite de la Miscarea de Arta Contemporana din Lisabona, incepand cu anul 2007.

George ROCA: Care sunt relatiile dumneavoastra cu grupurile romanesti stabilite in Portugalia si Spania?

Romeo Niram: Grupurile romanesti din Portugalia se reduc la persoane cu care am inceput sa colaborez incepand cu anul 2004, o data cu fundarea publicatiei de cultura „Diaspora”, care s-a bucurat de sprijinul criticului Dan Caragea, personalitate importanta in lumea culturala portugheza, al Ambasadorul de atunci al Romaniei la Lisabona, Teodor Baconschi, al profesorului Simion Doru Cristea, inginerului Romica Barb, printre multi altii. Prima mea incercare de promovare a culturii romane nu ar fi putut avea loc fara sprijinul acestor personalitati, carora le sunt recunoscator, si fara  sprijinul neconditionat al omului de cultura Dan Iacob Niram, din Portugalia,  caruia i-a si fost dedicata aparitia publicatiei, in semn de recunostinta pentru increderea daruita cu statornicie, in ciuda realitatilor de atunci.

O grupare importanta de intelectuali romani la Lisabona nu s-a reusit pana astazi.  In Spania, situatia este cu totul diferita; aici am avut multe proiecte concretizate in expozitii de arta, lansari de carte, organizari de concerte, piese de teatru, conferinte, evenimente culturale tematice si multe altele, impreuna  cu „Circulo Poetico Reflexos” (Cercul de Poezie Reflectii) fundat de poeta Ariadna Petri, cu „Circulo de Artistas de Madrid” (Cercul de Artisti din Madrid) infiintat de istoricul si pictorul Constantin Popa, cu „Centro Pro-Art” fundat de artistul Tudor Serbanescu, cu cei de la revista Origini Romanesti, prin directorul sau, jurnalistul Claudiu Stroie, cu „Clubul Cultural Ro-Madrid” al studentiilor romani din Madrid,  grupare foarte puternica, condusa excelent de presedintele Alexandru Dica, poet, student la arhitectura, cu gruparea de intelectuali din orasul lui Cervantes, de langa Madrid, bine organizata de promotorului cultural Florin Barsan si  cu multe alte organizatii, importante, dar mai mici, din Madrid si alte orase din Spania.

George ROCA: Deseori ati facut cunoscut si promovat literatura, arta si cultura romanesca si… «celebrii» ei exponenti… de la Cioran la Grigorescu si de la Brancusi la Eliade! Ati dus faima Romaniei peste hotare poate mai bine decat un institut cultural roman. Puteti sa imi spuneti de ce o faceti?  Doar sunteti… si dumneavoastra celebru!

Romeo Niram: Un eveniment cultural este o sarbatoare pentru un om. In Lisabona, intelectualii romani nu au parte de acest tip de sarbatori culturale. Imaginati-va atmosfera sumbra dintr-o comunitate unde nu exista nici o sarbatoare. Chiar si comunitatile mici de eschimosi din Siberia au sarbatorile lor! In perioada in care indeplinea functia de ambasador la Lisabona, Teodor Baconschi, in timp ce se servea cocktail, la sfarsitul unei conferinte a Domniei Sale, tinuta la Universitatea Moderna, l-a citat, pe buna dreptate, pe  Mircea Eliade din jurnalul sau: „Sa traiesti la Lisabona cand exista Parisul!”.

Visul meu, o data intrat in Madrid este ca, in viitor, un succesor-discipol al lui Eliade, din aceleasi motive ca si Eliade sau Baconschi, sa  poata completa citatul lui Eliade: „Sa traiesti la Lisabona cand exista Parisul sau Madridul!”.

George Roca a venit la Madrid din Australia, trecand prin Romania, sa ne intalneasca si sa ne prezinte cartea sa de poezie. Aceasta este o sarbatoare care a avut loc si in inima tuturor intelectualilor din Madrid care au avut ocazia sa va intalneasca, sau macar sa auda ca ati trecut pe aici.

Sarbatoarea, in genere, are o profunda structura religioasa si, pentru mine, arta si cultura sunt religie. De ce ii sarbatoresc, prin pictura sau evenimente, pe Cioran, pe Grigorescu, pe Brancusi, sau pe Eliade? Pentru ca sunt o persoana religioasa, in felul meu…

George ROCA: Am aflat ca ati avut privilegiul sa pictati pe membrii Familiei Regale Spaniole, fapt care v-a adus faima si recunostinta in Peninsula Iberica. Cum descrieti aceasta onoare?

Romeo Niram: A fost, in primul rand, o surpriza, pentru ca stiam ca Madridul este templul picturii. Spania, pastrand traditia, se bucura de mari artisti la nivel mondial. Nivelul tinerilor pictori spanioli este impresionant, ca sa nu mai mentionez pe cel al seniorilor. Spania m-a „primit” mult mai generos decat visam, tinand cont ca veneam din conul de umbra numit Portugalia, unde totul putea fi castigat dupa eforturi gigantice, pentru ca interesul pentru arta aproape ca trebuia provocat. Spania apartine artei, Spania iubeste arta si muncesc zilnic ca sa rasplatesc generoasa ei „primire”.

George ROCA: Unde se afla in prezent celebrul dumneavoastra tablou „La Puerta del Beso de Asturias” (Poarta Sarutului din Asturias) infatisandu-i pe Printii mostenitori ai coroanei regale a Spaniei Felipe si Letizia? La comanda cui a fost facut?

Romeo Niram: Tabloul La Puerta del Beso de Asturias” numit dupa “Poarta Sarutului” a lui Brancusi, se afla, in prezent, in palatul regal al Spaniei, in colectia Casei Regale. Cum stiam ca tabloul urma sa intre in colectia palatului regal, si, din documentarile mele nu exista o opera a lui Brancusi in colectie, am folosit generoasa ocazie oferita ca sa introduc elemente din opera maestrului Brancusi, prin tabloul meu, in patrimoniul Casei Regale. Tabloul este o comanda si a fost pictat la cererea Garzii Reales Tercios din Spania, prin Generalul si Seful Garzii Reales Tercios,  Manuel Fuentes Cabrera.

George ROCA: Stiu ca acest tablou are o rama deosebita. Puteti dezvalui secretul ei cititorilor nostri… Care este complementarea acesteia cu imaginea celor reprezentate in tablou?

Romeo Niram: Aflandu-ma in templul artei, Madrid, am cerut generalului-sef Manuel Fuentes Cabrera sa fac tot eu rama tabloului, pastrand traditia pictorilor inceputa in urma cu multe secole, in asemenea ocazii, unde pictorul executa si rama. Cum rama presupunea sculptura, am apelat la artistul Bogdan Ater, stabilit si el la Madrid, care se dovedea mult mai priceput ca mine in sculptura. Bogdan Ater este un artist complex, extrem de talentat a carui inspiratie a determinat multe din proiectele mele la Madrid, inclusiv decorarea  localului Espacio Niram. Propunerea mea era sa foloseasca Coloana Infinitului ca leitmotiv al ramei, insa el a stabilit ca cel mai bine ar reprezenta tabloul Poarta Sarutului, deoarece don Felipe si doña Letizia sarbatoreau cinci ani de la casatorie. Am lucrat separat, eu tabloul si el rama tabloului, dar, in ziua in care le-am vazut impreuna, mi-a placut mai mult rama lui decat tabloul meu, reusind o replica la scara uimitor de apropiata de opera maestrului Brancusi.

George ROCA: Cum ati devenit membru al Garzii Regale Spaniole Reales Tercios? V-am vazut in unifoma alaturi de un inalt ofiter superior spaniol. Ce grad vi s-a oferit? Pentru ce merite? Ce reprezinta Reales Tercios?

Romeo Niram: Nu am un raspuns concret la aceste intrebari, pentru simplul motiv ca nu mi s-a explicat exact care sunt motivele, oricat de straniu ar parea. Si nu am intrebat. Eu stiu ce am facut  de cand am intrat in Spania. In ziua in care am sosit in Spania, aveam vernisaj la Institutul Cultural Roman din Madrid, stabilit cu directorul Horia Barna deja din Portugalia, cand Domnia Sa venise sa vada expozitia “Brancusi: E=mc²”. Dupa ce mi-am inchiriat o casa la marginea Madridului, unde puteam avea si spatiu mare pentru atelier, am inceput, la doua saptamani, sa inchiriez diferite spatii in Madrid si sa organizez evenimente, in general cu caracter cultural. Doar dupa ce am cunoscut mai multi artisti, am introdus in program si expozitii de arta, dar intotdeauna colective. Nu a durat mult si au aparut intelectuali spanioli la evenimente, scriitori, filosofi, critici de arta si literari, jurnalisti si, inevitabil, au inceput sa isi faca aparitia si artistii. Tipaream pliante si le imparteam la teatre, la galerii, la biblioteci, la librarii. Organizam aceste evenimente cu sprijinul Agentiei Defeses Fine Arts si colectivul de redactie al revistei Niram Art. Romanii au inceput sa apara mai tarziu, o data cu deschiderea localului Espacio Niram si inceperea colaborarii cu directorul ICR Madrid, Horia Barna, care cunostea mare parte din intelectualii si artistii romani din Spania. Apoi, a aparut, prin Agentia Defeses Fine Arts, sprijinul presei romanesti din Spania care anunta evenimentele si aducea, indirect, din ce in ce mai multi intelectuali romani interesati.

Totul a fost destul de rapid iar, in momentul in care am deschis usile cafenelei literare Espacio Niram si ale Galeriei de arta Nicole Blanco (nume „imprumutat” de la sora mea, intr-o seara, stand de vorba cu fundatoarea galeriei din cadrul Espacio Niram, criticul de arta Begoña Fernandez Cabaleiro, alaturi de criticul Dan Caragea), cunosteam importanti reprezentanti ai artei si culturii spaniole.

La una din expozitiile mele, a aparut locotenentul-colonel al Garzii Reales Tercios, Miguel Angel Galan Segovia, care parea interesat de pictura. Nu a mai lipsit de la nici un eveniment organizat de mine, chiar daca era intr-un oras indepartat de Madrid. Intr-o zi, mi-a propus sa ma prezinte sefului sau, locotenent generalul Manuel Fuentes Cabrera, care mi-a si facut propunerea sa intru in organizatia Reales Tercios cu gradul de locotenent. Ca un detaliu interesant, in acea zi, pe masa generalului, erau fotocopii de la toate documentele si diplomele mele, unele pe care nici eu nu le mai am. Dupa cateva zile, am primit oferta sa fac primul tablou pentru Casa Regala. Dupa cateva minute de negocieri, am acceptat.

La sase luni dupa acel eveniment, predasem deja tabloul si am fost decorat in cadrul intalnirii anuale a Garzii. Reales Tercios, vechi ordin cavaleresc, este un corp de elita, cu o indelungata traditie, fiind creat in sec. al XVI-lea, si apartine de Ministerul de Interne, avand misiunea de a sprijini si proteja Monarhia spaniola si de a sustine cultura si arta.

George ROCA: ESPACIO NIRAM, acest centru-focar al culturii romanesti din Madrid, va apartine. Cafenea culturala, loc expozitional, sala de conferinte… loc de intalnire a lumii mondene artistice si literare madrilene… unde alaturi de critici de arta, artisti plastici, esteticieni si filosofi spanioli am intalnit (am fost si m-am convins!) si romani de acelasi calibru, dar si germani, israelieni, portughezi, sau britanici stabiliti in Spania. De ce ati considerat ca este necesar acest lacas? Nu au fost prea mari eforturile dvs. materiale si organizatorice? Am aflat ca inclusiv mobilierul si decoratiunile interioare au fost create de dumneavoastra. Ati mai colaborat si cu alti artisti inimosi?

Romeo Niram: Cultura a dat Cultura a luat! Cine eram eu sa nu dau Cezarului ce este al Cezarului? Tot ceea ce am castigat pana astazi din arta am investit in cultura. Nici un efort nu este prea mare cand aduce o sarbatoare. Am invatat asta de la parintii mei, privind truda mamei pentru sarbatorirea saptamanala, cum se cuvine,  a Shabat-ului. Eu intorc zeului meu tot ceea ce el imi da. Nu asta inseamna  ca o persoana sa isi respecte religia?

Ma gandeam, inca de la primele evenimente organizate in spatiile inchiriate din Spania, ca in templul artei, Madrid, ar trebui sa avem si noi templul nostru si, asa a aparut Espacio Niram la km 0 din Madrid, langa Opera Regala. Era esential sa avem un loc stabil, unde sa poate veni usor oricine interesat de arta si cultura in general.

Si astazi organizam evenimente in „teritorii” spaniole, cum a fost cazul lansarii cartii „Pentagon”, pentru care am inchiriat Centrul Cultural al Armatei, dar, avand acest sediu in Madrid, putem coordona foarte bine strategia de promovare pe intreg teritoriul spaniol. Decoratia si intreg mobilierul din Espacio Niram a fost viziunea artistului Bogdan Ater, eu doar l-am ajutat pe el si pe ceilalti artisti care au lucrat sub coordonarea lui.

George ROCA: Ce proiecte de viitor aveti?

Romeo Niram: Anul acesta imi doresc sa demarez un proiect mai larg, deschiderea unui Institut Cultural privat la Madrid. Strategia de promovare a culturii romane se va face prin intermediul intelectualilor spanioli, artisti, scriitori, muzicieni. Institutul va fi impartit in mai multe departamente: Arte Plastice, Literatura, Critica, Teatru, Premii, Patrimoniu etc. si va fi condus cu precadere de oameni de cultura spanioli, impreuna cu cei romani. Cultura romana este vie, pulseaza, trebuie insa promovata intr-un fel viu, care sa atraga tineretul. Nu vreau sa organizez parastase pentru Brancusi sau Eminescu care sa nu intereseze pe nimeni. Acest institut va urma aceeasi linie pe care a inceput-o Espacio Niram insa la un nivel mult mai inalt, mai bine organizat, intr-un nou spatiu fizic, cu o Biblioteca dedicata literaturii romane.

George ROCA: Spuneti-mi o dorinta care ati vrea sa vi se implineasca.

Romeo Niram: As dori sa vad in toate bibliotecile si muzeele lumii scriitorii si artistii romani care astazi nu exista nici in enciclopedii dar care au o valoare reala, universala.